Institui o noua regula:
Nu are nici un sens sa speri si sa astepti sufletul pereche, sa-l cauti pentru ca oricum tu n-ai sa-l gasesti niciodata. O sa te gaseasca el, dintr-o pura intamplare. Si oricum n-o sa ramana cu tine forever and ever. Nope.

De ce trebuie sa sfarami ca sa poti trece peste, ca sa te poti vindeca? De data asta nu vreau s-o fac. Nu vreau! Mi se pare mai important sa-l tin pe el intreg decat sa ma scutesc pe mine de o mica perioada de durere. De ce? Oricum m-a durut, inca putin nu mai conteaza. Dar o sa-l pastrez pe el intreg. Pentru el in primul rand. Si pentru mine dupa aceea. Pentru ca daca el ramane omul pe care eu inca il vad, inseamna ca eu totusi nu m-am inselat atat de tare si n-am fost atat de orbita si n-am fost nici atat de naiva cum obisnuiesc sa fiu de atatea ori. Daca e intr-adevar sigur de el asa cum se arata, ar trebui sa faca fata si chestiei asteia, care e tot o ramasita, tot o parte a sevrajului. Nu e cazul sa decada in ochii mei ca sa trec eu peste el. Daca as fi vrut sa ma vindec asa, as fi putut sa-l fortez sa decada. Dar nu vreau. Pentru ca-l apreciez prea mult ca om si nu cred ca merita sa devina mic si insignifiant nici macar pentru mine. Pentru ca oricat de mica ar putea fi parerea mea pentru el, oricum ar avea o foarte mare importanta. As avea senzatia ca l-am ciobit. Si nu cred deloc ca merita. Si nu, nu ma distrug pe mine lasandu-l pe el intreg. Ma cauterizez. Ma sigilez, asta fac.
Am stat nopti intregi langa el in pat, vorbind. Este un om frumos. Punct.

My sweet prince... You are the one... You are the one.
Mi-ar placea sa dansez acum... nu stiu daca intr-adevar cu cineva sau ceva sau cu mine. Mi-ar placea sa plutesc dansand. Ma vad intr-o incapere mare octogonala, intunecata, cu pereti aproape negri care nu se vad, sunt acoperiti de-un soi de ceata nu foarte deasa, poate fum. Lumina vine de sus, cred ca sunt mai multe lumanari aprinse undeva sus pentru ca lumina e calda, insinuanta. O oglinda dreptunghilara pana la podeaua din lemn destul de tocit atarnata pe unul dintre pereti. Aproape de ea sau poate nu, e o masuta rotunda, stiu, pe care e un gramofon. „Me and you, baby... Still flush all the pain away...”
Superba melodie. Si eu dansez, plutesc hipnotic pe ecourile ei... in fusta mea neagra si bluza mea cu funda si maneci bufante... Mmm... Fredonand incet cu mainile intinse ca si cum as pretinde ca dansez cu o camasa, cu sacoul lui, asa cum fac cand mi-e dor de el. Dar nu dansez nici cu o camasa, nici cu un sacou de-ale lui. Incheieturile imi sunt moi si palmele-mi atarna atat de ferm. Am parul strans la spate intr-un coc si par mult mai batrana. Ma invart singura fredonand mereu... Sigur dansez cu cineva. Asa simt. Stiu ca e aici cum sunt si eu. Suntem blocati impreuna in spatiul asta. Nu poate sa-mi faca rau pentru ca nici unul nu poate disparea. E atat de ciudat cum ii simt prezenta... Nu mi-e teama, ma simt aproape protejata... E minunat... O sa mai dansez putin. Nu exista timp aici...