Friday, April 18, 2008

- Esti urata… i-a spus.
Si a luat-o prin surprindere. Stia c-asa o sa se intample. Voia chestia asta. Sau nu? De fapt nu-l interesa. Interesul se pierduse de mult. Ce mai ramasese? De ce mai ramasese? Nu stia. Intotdeauna ii fusese greu sa renunte la lucrurile care-i fusesera dragi. Poate nici n-o s-o faca de data asta, poate-o s-o pastreze acolo. O sa-ncerce s-o criogenizeze sa vada daca o s-o poata resuscita mai tarziu. Nimic nu-l putea impiedica sa spere c-o sa fie, ca e de fapt posibil. Dimpotriva, asta-l facea sa se simta mai bine… Ar fi totusi traumatizant sa renunti fara nici o tresarire la asa o bucata din viata ta. Daca exista oameni care fac treaba asta… merita sa aiba…?
Isi aminti de ea. Zambi in sinea lui… Era tot acolo. Se uita-n jos, se gandea... La ce? La ce-ar mai putea inventa ca sa se justifice fara sa spuna adevarul ala ingropat in ea? Ala care era numai pentru ea si pe care-l tinea numai pentru ea? Poate era prea rau, poate… Daca-i spusese adevarul? Nu. Toate ziceau ca nu. Singura solutie era amortirea.
Si-o imagina ridicandu-si ochii spre el si uitandu-se la el. O vazu nemiscandu-se. Unghiile schimbandu-i-se intr-un roz-mov, in cel mai frumos lila pe care el i-l dadu ei. Pielea albindu-i-se… I-o vedea translucida… Si perfecta. Era frumoasa asa. Si rece. Si sincera. Il astepta. Era frumoasa asa…
Lumina deveni greoaie, cetoasa, grea. Nu mai putea sta, nu mai avea de ce. Cand s-a ridicat si-a iesit pe usa, ea se uita in continuare in jos, la masuta. N-a vazut daca plangea sau nu, nici nu s-a uitat. A plecat. Si ea a ramas. In casuta ei mica. In lumea ei mica. Inghetata pentru el. Pentru ca asta era tot ce mai putea face pentru ea, singurul fel in care-o mai putea ajuta. Singura sansa pe care i-o mai putea da. Era sigur c-avea sa se intoarca. Macar numai ca sa vada daca mai e vie… daca-l mai vrea, daca-i mai vrea… El inca o voia, fusese prea frumoasa.