Ieri, in loc de obisnuitul dus, am hotarat ca am chef sa fac baie. Asa ca am lasat apa fiebinte sa curga, mi-am aprins cateva lumanari si – de ce nu? – si un betisor parfumat. Am intrat in cada si m-am intins; am stat acolo, relaxandu-ma si simtind mirosul de trandafiri, cu gandurile departe. Am stat asa ceva vreme, nu stiu cata. Dupa aceea, mi-am spalat parul si inainte de a iesi am mai facut un “popas”: m-am intins din nou cu aproape tot corpul sub apa, linistita. Doar fata era la suprafata si sanii care ieseau si se scufundau ritmic cand respiram. Ma uitam in tavan si ascultam ceea ce realizasem ca este inima mea, ma gandeam aiurea, la o multime de lucruri. A inceput sa ma doara din nou, pentru ca ma intorsesem, si am inceput sa plang. M-am oprit speriata la un moment dat: nu stiam ce se aude, parca lovea cineva in perete. Am ascultat atenta ca sa-mi dau seama amuzata ca nu erau decat bataile inimii mele; mi se accelerase pulsul.
Eram in continuare intinsa si ma uitam la cum mi se ridicau sanii de sub apa, in drumul lor scurt pana deasupra, luand si spuma din jur cu ei... M-am uitat un timp fascinata la forma aproape perfecta pe care o aveau, la felul in care ii acoperea spuma, la felul in care se scurgea apa, lasand in urma doar un luciu subtil, atat de erotic... Era atat de firbinte apa incat erau aburi care pluteau deasupra mea, ma acopereau, ii inspiram cu gura deschisa. Cred ca ar fi fost o fotografie reusita... Da, femeia este frumoasa.
M-am ridicat si, in timp ce ma clateam de gelul de dus, mi-am dat seama ca miros a iarna. E ciudat, dar e mirosul pe care imi amintesc ca-l simt iarna, pentru ca nu ma spal cu apa atat de fierbinte decat in lunile astea reci. Si, nu stiu de ce, mirosul pielii mele fierbinti, aburinde, mi-a amintit de Craciun, de Sarbatori, de liniste, de calm... O nebunie, da. :)