*

Din perspectiva lui nu putea sa vadă nici mobilierul, nici parchetul din ceva ce nu era lemn. Nu vedea nici fereastra. Găsise in sfârşit unghiul perfect in care nu avea in fata ochilor decât albul umbrit de inserare al pereţilor.
Privea spre îmbinarea intre tavan si doi pereţi. O bordura de rigips ce pornea din tavan ascundea doua din cele patru neoane din camera. O alta bordura – ce mai ramasese din peretele ce cândva separa balconul de camera de zi – paralela cu linia unde se întâlneau pereţii, completa ansamblul de forme din fata ochilor lui. Ar fi trebuit sa fie un Y larg, dar era prea complicat sa reducă atâtea colturi la trei linii. Nimeni, in fond, nu voise sa se vadă o litera acolo. Doar el, in căutarea unui peisaj cat se poate mai simplu, dorea sa-l vadă.
Apartamentul era confort 1 „cu imbunatatiri”. Baie orbitor de alba, ferestre cu termopan si vedere spre parc. Mulţi bani aruncaţi pe fereastra, cu termopan sau fara. Bucătăria era neatinsa de 3 luni de zile. La fel si patul – prefera canapeaua albastra din hol, era oricum in calea lui spre uşa.
Afara abia se oprise ploaia si pavajul pietruit lucea stins. Aburul ce se ridica de peste tot, aproape invizibil, împreuna cu lipsa trecătorilor, construiau o imagine ademenitoare. Cu gândul la roua din parc, apuca sacoul si portofelul si se îndrepta spre uşa de la intrare.
Nimeni pe strada. Trei întâlniri mâine. Prima la ora 11. Cea mai importanta pe saptamana care se încheia. Si-ar fi luat costumul gri metalizat, era perfect pentru întâlniri importante. Ii dădea un aer de „ca scos din cutie”. Cu contractul semnat ar reuşi sa atinga target-ul pe o luna întreaga. Celelalte întâlniri nu însemnau mare lucru oricum. Cu gândurile pentru mâine in minte se îndrepta automat spre centrul vechi al oraşului. Maşini luxoase de ora târzie mergeau încet pe strada.
N-avea chef de pantaloni de in si blonde asortate. Prefera o înghesuiala de necunoscuţi. Muzica ii era indiferenta. Un loc la bar, atat. Fara priviri de salut, fara long drinks.
Un club cu iz adolescentin isi strecura başii in noapte la câteva clădiri departe de el. Numele ii suna cunoscut, dar oricum nu avea nici o importanta. Isi scoase telefonul din buzunar si îl închise. Nici un apel pierdut, nici un mesaj. Ar fi putut sa-l sune pe fostul coleg de camera, dar nu suporta gândul la o noua tirada despre ultimul lui proces sau despre marii lui clienţi sau despre dosarele presante si atat de interesante care-l aşteptau la birou a doua zi. Ii provoca fiori fata lui exaltata de detalii juridice. Nu îl putea întrerupe, nu pentru ca nu avea nimic de spus ci pentru ca nu dorea sa oprească valul de pasiune îndreptat intamplator spre el. Îl durea de fiecare data diferenţa dintre problemele lor. El nu-si întâmpina ziua de mâine cu un rânjet nerăbdător, nici nu avea dorinţa de a-si face un nume. Nu avea nevoie de un nume intre producătorii de conserve si placi ceramice.
Cobora scara îngusta spre nucleul sonor de sub pamant când realiza ca-l fixează o privire din capul scărilor.

..........................

This is my Brand new friend.