I...- Da-mi o palma, i-a spus ea zambind jucaus.
Soarele intra in camera ei de fetita cuminte. Era o zi absolut normala de inceput de vara. Iar ea statea turceste pe pat uitandu-se la el senina...
- De ce sa-ti dau o palma? Era atat de socat de rugamintea asta incat n-a reusit sa spuna altceva.
- Nu stiu. Asa mi-a venit. As fi vrut sa simt. Si-apoi – de ce nu? – sa vad daca esti in stare sa dai intr-o femeie.
Rade. Se amuza:
- Ar fi fost foarte urat din partea ta daca ai fi facut-o.
El nu mai intelegea nimic. De ce se schimbase atat de brusc? Ce vroia de fapt de la el? N-avea prea mare importanta oricum. Ii placea. Asta era important. Nu vroia sa recunoasca nici fata de el ca incepea sa se indragosteasca de fetita ciudata care statea in fata lui. Isi spusese femeie... Da, trebuie sa fi fost femeie. Si el trebuie sa fi fost de acord cu ea din moment ce se gandea in felurile acelea cateodata la ea. S-a intins sa-i atinga obrazul.
- Hai sa mergem. O sa intarziem, i-a spus in timp ce se dadea jos din pat. Oamenii aia nu sunt pusi acolo ca sa ne astepte pe noi. O sa avem timp sa vorbim despre ce vrei cand ne intoarcem.
Alta amanare. De ce il evita? De ce-i era frica? Isi pierdea rabdarea. Trebuie sa vobeasca neaparat cand se intorc.
- Da, asa e. Ai dreptate. Nici nu mi-am dat seama cand a trecut timpul. I-a zambit si s-a ridicat si el. Haide.
A asteptat-o sa-si puna hanoracul micut si sa-si verifice inca o data imaginea in oglinda. Zambea. Ii era draga tare. Putea sa stea asa sa se uite la ea oricat, nu l-ar fi deranjat. S-a intors multumita spre el si l-a luat de brat:
- Sunt gata. Ai sa vezi: o sa-ti faca bine aerul curat si agitatia.
Da, intotdeauna oamenii se agitau cand ieseau la iarba verde. Fiecare avea de facut ceva crucial pentru rezultatul final.
- O sa vina si Andreea si Catalin, intotdeauna te-ai inteles bine cu ei.
De ce-l trata ca pe un om bolnav? N-avea nimic, era doar putin indispus din cauza racelii care nu-i mai trecea. Si vroia foarte tare sa discute cu ea.
- Esti atat de draguta cand esti ingrijorata... Dar nu trebuie sa-ti faci probleme: sunt bine. Te sperii prea repede.
- Nu mai vrei sa mergi? S-a incruntat la el. Deja am vorbit cu ei, ne asteapta.
- Ba vreau sa merg, merg. Nu, spuneam doar asa, ca n-am nimic… si ca esti foarte draguta. I-a zambit incurcat, n-a vrut s-o supere.
Conducea prudent masina pe serpentine. Peisajul pe langa care treceau amandoi ignoranti era minunat si imposibil de descris in cuvinte. Poate doar in priviri, cum se intampla de cele mai multe ori cand culorile frunzelor se amesteca in felurile acelea cu cerul si pamantul si iarba si apa. Dar nici unul nu l-a observat si n-o sa mai fie niciodata la fel indiferent de cate ori o sa mai treaca pe-acolo. In definitiv asa se intampla mai mereu: esti prea obisnuit cu nuantele din jurul tau ca sa te mai opresti, sa fii uimit. Se gandea la ea: o iubea. Da, probabil ca la un moment dat o sa vrea s-o ia de nevasta si sa-si petreaca tot restul vietii cu ea. Fara sa-si dea seama, a zambit la gandul asta. Un copil... poate doi, trei, cine stie? O sa discute la momentul potrivit si-o sa ia o hotarare impreuna. Pentru ca vor fi unul din cuplurile acelea care se consulta si iau toate hotararile impreuna.
Ea statea linistita pe locul ei, in dreapta lui. Abia daca-l observa langa ea, conducandu-i elegant masina. Se gandea, din nou, la o modalitate de a iesi din toata povestea asta fara sa-l faca sa sufere. Nu prea mult oricum. Si iar n-a gasit nimic, nici o solutie. “Da, cred ca pana la urma o sa trebuiasca sa-i spun pur si simplu ca nu pot, ca am incercat, chiar am incercat, dar nu pot! Intelege-ma!” Era cat pe-aci sa spuna toate astea cu voce tare. Of, de ce si-a permis sa lase lucrurile sa ajunga atat de departe? N-ar fi trebuit niciodata sa-l lase s-o sarute in seara aia. Asa face intotdeauna. Dar acum nu mai are cum sa se eschiveze, acum trebuie sa-si asume responsabilitatea. Acum trebuie sa descurce lucrurile pe care ea le-a incurcat. Gata: o s-o faca chiar in secunda asta, in masina. Da, de ce sa mai astepte? In definitiv n-are nici o obligatie fata de el. E vina lui daca e atat de dependent de ea. Poate chiar o sa-i faca bine sa fie din nou pe picioarele lui, singur. Poate o sa-i spuna diseara, cand se intorc. Mai poate astepta macar atat. Sa se termine si ziua asta si de maine o sa fie libera. O sa plece din tara. Poate asa o sa-l uite in sfarsit. Nu, nu pe nenorocitul de langa ea – zambeste – el n-are nici o vina.
