Mint. Nu incercam sa-mi revin cand ascultam melodia aia sau pe oricare dintre celelalte pe care le ascultam hipnotic atunci. Eram in cadere libera. Pentru ca ma luase in brate si picioarele incepusera sa i se lungeasca. Ma tinea in brate si picioarele i se lungeau din ce in ce mai mult. Se uita in ochii mei si eu in ai lui; i-am zambit si eu. Si zambind mi-a dat drumul. Eram deasupra cerului. Am inceput sa cad ca intr-un film noir animat. Cu mainile si picioarele moi, incapabile de vreo miscare oricat de lipsita de noima, cu ochii ficsi, cu fata amortita de incredibil. Vantul batea in sus pe langa mine, dar eu nu-l simteam, il lasam sa treaca. Nu ma opuneam cand ma rostogoleam in aer. Asa mi-am pierdut orizontul, neopunandu-ma, si am intrat in vartej. Acolo m-am speriat si m-am trezit. Am incercat sa ma apuc de cate-o radacina care intra in vartej de pe margine, dar ma invarteam atat de tare si ma afundam atat de repede incat n-am putut. Atunci a trebuit sa strig. As fi vrut sa fiu singura in lumea asta ca sa ma poata durea in liniste, dar a trebuit s-apuc mana care-a intrat in vartej dupa mine. Am vrut sa vad cat de adanc pot sa cad, dar mi s-a facut frica de neantul care s-a deshis sub picioarele mele; nu ma asteptam sa nu-i vad capatul, iar pe mine ma sperie foarte tare necunoscutul. Asa ca lasitatea m-a salvat de mine.
Advisory: Do not try this at home!