Monday, May 07, 2007

Eram cu Andreea intr-o excursie intr-un loc destul de ciudat. Iesisem sa ne plimbam prin hotelul-insula (care plutea) in care stateam si sa ne cumparam diverse prostioare. Am vazut un fel de chiosculet de unde oamenii isi cumparau niste cartelute care stateau in siruri de cate doua pe niste suporturi ciudatele (pareau destul de importante) si ne-am cumparat si noi. De fapt, eu le-am cumparat. Cand sa plecam de-acolo, s-a anuntat imbarcarea si am aflat ca alea de fapt erau niste bilete pentru o scurta excursie pe pamant. Andreea vroia sa mearga in alta parte, dar am zis ca daca tot le-am luat ar fi bine sa mergem si noi sa vedem cum e. Ne-au lasat la un fel de sanatoriu care era aproape pustiu, dar se vedea ca era “locuit”. Cred ca ne-a fost teama ca era de fapt o diversiune, ca ei vroiau sa ne lase acolo, asa ca am vrut sa plecam imediat si-am rugat-o pe mama lui Adi sa ne ajute sa evadam. Ne-a zis ca nu se poate, ca trebuie sa mergem intai pe partie si ca oricum ne costa inca 2 milioane sa plecam, iar noi nu mai aveam atatia bani la noi. Ne-am gandit ca Adi ar putea sa-i trimita ei niste bani asa ca Andreea l-a sunat si l-a rugat s-o faca. Foarte ciudat… A trimis banii mamei lui care ne-a cumparat biletele si ne-a ajutat sa plecam de-acolo.
Am ajuns acasa la noi, unde ne astepta Adi. Era o camera micuta, inghesuita. Aveam si-o pisica. Pe care n-o tratau asa cum ar fi trebuit. Camera s-a transformat intr-un apartament. Mama se ingrijea mai mult de Aldo decat de pisica mea. Aldo era foarte obraznic, nu asculta deloc, continua sa ma muste chiar daca mama ii spunea sa inceteze.
Nu mai stiu cum, am ajuns sa ma lupt, cu sabii japoneze si imbracate in chimonouri, cu Uma Thurman, care era la fel de serioasa ca-n “Kill Bill”. M-a batut, evident. Foarte nervoasa, m-am hotarat sa ma fac si eu luptatoare ca ea. Pentru asta a trebuit sa renunt la tot ce facea viata mea sa fie comoda: la telefon, haine moderne etc. Mi-am impletit un toiag din bambus (forma lui si felul in care l-am impletit sunt foarte importante: erau niste fasii de bambus pe care le-am invartit in jurul lor ca sa fac un con foarte lung; ala era toiagul) si am plecat in calatoria initiatica pe care trebuia s-o parcurg ca sa pot deveni o luptatoare ca Uma Thurman.
Urmatorul cadru este un spatiu deshis, un cer foarte intunecat, cu lumina venind de la un soare probabil din spate, in fundal cred ca se vedeau si niste munti foarte inalti, deci cred ca eram pe o creasta, si un sir incredibil de lung de oameni (un fel de bastinasi?) care mergeau spre soarele respectiv. Eu mergeam cu ei si eram foarte vesela, entuziasmata de calatoria mea. Ei erau foarte seriosi. M-am intors si eu spre soare si mi-am continuat drumul. Ei se oprisera sau inaintau foarte incet. Creasta pe care mergeam s-a transformat intr-o ramura groasa si foarte dreapta a unui copac foarte inalt care trecea pe langa o stanca aproape neagra dintr-o padure foarte mare si inalta. Trebuia sa trec pe-acolo si mi-am dat seama si cum, pentru ca nu era loc pe ramura pe care mergeam sa treaca doi oameni in acelasi timp; mai era cate unul care se grabea si trecand, bastinasii, fara sa schiteze nici cea mai mica expresie, ii dadeau mana si-l tineau pana ii depasea. Asa ca asta am facut si eu. Am ajuns la o mica intrerupere a ramurii si a trebuit sa astept sa treaca cei care erau in fata mea. Jos, pe pamant, traiau niste oameni rai, care-i vanau pe cei din copaci, cam ca-n “The Time Machine”. Asa ca bastinasii trebuiau sa le ofere momeli din cand in cand pe cate unul dintre ei ca sa scape cat mai multi. La micuta asta intrerupere, intre cele doua bucati de ramura era o gaura in stanca unde statea unul, conducatorul lor cred, care arata aproape ca Predator. S-a hotarat aici ca trebuie sa se dea o momeala ca sa se poata trece si au ales o fata bruneta si foarte frumoasa imbracata ca o Jane. Saracuta… era foarte speriata in timp ce statea agatata de o liana desupra intreruperii, asteptand si sperand ca o sa apuce sa treaca. De jos a venit un fel de bici ca un fel de tentacul fara ventuze (cu ala cred ca vanau), a apucat-o pe fata si a tras-o in jos. Bastinasii au inceput sa treaca peste intrerupere, tristi, dar stiind ca n-aveau altceva ce sa faca. Nu stiu cum a scapat intreaga de la oamenii rai, dar inainte de-a trece si eu, a aparut in fata conducatorului agatata de liana si ratoinduse-se la el:
- De ce m-ai dat pe mine? De ce i-ai lasat sa ma ia?
Fara sa zica nimic, conducatorul s-a aplecat inainte, spre ea, si i-a supt fata toata. Ea a ramas cu un craniu micut, acoperit de o chestie alba (nu cred ca era piele). Uitandu-se cu ochii mari la el, a inceput sa tipe si sa incerce sa-l loveasca:
- Aaa… Nu-mi vine sa cred c-ai facut asta! Nenorocitule!...
Dar au tras-o mai departe cu tot cu liana. Dupa un ras scurt, satisfacut, a intrat la loc in gaura lui si a redevenit impasibil. Mie nu-mi venea sa cred, dar a trebuit sa trec si eu prin fata lui.
Cred ca mi-am continuat drumul, dar nu mai stiu daca am ajuns sau nu luptatoare ca Uma Thurman.

2 comments:

brand new friend said...

lol
chiar amuzant.
da nu mai scrie in text bloc ca e greu sa urmaresti. mai lasa si tu spatii.

noelle said...

Acknowledgement: :P
Amuzant, amuzant, da' m-a lasat c-o senzatie foarte ciudata. Imaginile chiar se apropie de filmele respective.
N-ar fi misto tare daca ai putea sa copiezi pe DVD-uri visele?
O sa fiu mai atenta data viitoare cand o sa scriu atat de mult. :D