Thursday, June 14, 2007

Am o floare.
- Ia uite, floarea asta iar s-a pleostit.
- Pai, da. Ca n-are cine sa-i puna apa. Asteapta sa-i pui tu. Depinde de tine ea.
Dialog cu mine.
Dar in momentul in care imi ziceam chestiile astea ma urcam linistita in pat cu sticla de apa in mana si m-a lovit: asa e. Depinde de mine. M-a intristat fantastic treaba asta. Deci traieste daca vreau eu sa traiasca. Groaznic! Pentru o fractiune de secunda i-am simtit nevoia, setea, frustrarea, neputinta, tristetea, frica, resemnarea… Si mi-a venit sa plang. Nu stiu de ce, dar ma ingrozeste gandul ca ea traieste daca vreau eu sa traiasca, ca depinde de mine… Pentru atat de putin. Nu trebuie decat sa-i pun apa. Ma simt atat de vinovata c-am lasat-o sa se apropie de moarte de atatea ori si ca i-am dat abia dupa aia apa de care are nevoie… Ma doare ca e supusa vointei mele?… Pentru ca nu se poate apara si pentru ca eu as putea sa-i fac rau doar prin indiferenta, ignoranta. De asta ma doare si de asta mi se pare groaznic ca depinde de mine ca sa traiasca.

1 comments:

Papusa ruseasca said...

da...uneori e asa..unele lucruri traiesc doar daca vrei sa traiasca sau daca sunt suficient de consistente sau norocoase sa ti le amintesti...amintirea e si ea o forma de viata...ca euglena verde...la capatul celalalt al vietii..