Devenim defensivi cand vine vorba de preferintele noastre, de gusturile noastre? De ce? Ne identificam cu parerile celorlalti despre lucrurile care ne plac?
Ieri m-am ratoit la un prieten pentru ca mi-a spus ca din toate preferirtele mele din anumite liste gasise una singura care i se parea interesanta. Lasand la o parte starea de irascibilitate cu care m-am luptat toata ziua ieri, m-am enervat imediat si am reactionat. Poate putin mai liber decat as fi facut-o in mod obisnuit, putin mai lipsit de tact. De ce? In definitiv fiecare are dreptul la opinie si o are. Pe mine nu ma afecteaza in nici un fel parerea lui diferita de a mea despre aceleasi lucruri. Atunci de ce m-am simtit jignita?...
Mi-am petrecut restul serii in mijlocul unei batalii micute inauntrul meu. M-am simtit prost imediat, mi s-a parut c-am exagerat si ca nu era cazul sa ma zburlesc asa si mi-am si cerut scuze, pentru ca e un prieten bun pe care n-as vrea sa-l jignesc (asta e samuraiul alb); in acelasi timp, ma enervam din nou cand imi aminteam care a fost motivul reactiei mele iritate si-mi ziceam ca e perfect indreptatita, ca nu e cazul sa-mi justific alegerile in fata nimanui, decat poate a mea, ca trebuie sa ma accepte asa cum sunt (asta e samuraiul negru).
Cred ca nu mai e vorba de pareri diferite pur si simplu…