Friday, November 17, 2006

Trebuia sa ma duc, nu mai tin minte exact pentru ce motiv, pe insula hotelului de 7 stele din Dubai (eram in Dubai). Cred ca ma intorceam acasa. Asa ca m-am urcat in avion si din prima clipa mi s-a parut ca era prea mare, dar m-am gandit ca el, capitanul, trebuia sa stie mai bine decat mine ce face. Era atat de ciudat ca decolau din mijlocul orasului, de pe strada principala, dar oricum era cam haotic si-apoi nu era nici un pericol sa raneasca pe cineva, oprisera circulatia. Bulevardul, de fapt, era foarte larg, mai ramanea foarte mult spatiu pe langa aripile Boeing-ului, cred ca era. Si lumina era foarte ciudata, bej-caramizie, un fel de ceata care acoperea orasul si care se potrivea de minune cu haosul care era acolo dintr-un motiv sau altul.
In timp ce asteptam sa decolam, de fapt capitanul deja pusese avionul in miscare, avea deja viteza mare, nu m-am mai putut abtine si l-am intrebat:
- De ce nu luam jet-ul? Asta nu e prea mare?
L-am pus pe ganduri, chiar daca eram doar o fetita. N-a durat mult :
- Da, ai dreptate, hai sa luam jet-ul. Trebuie doar sa intoarcem.
Erau trei sau patru piloti care stateau pe scaunele din cabina, unul langa altul, si pilotau avionul mult prea mare intr-adevar pentru un singur pasager, eu. Credeam ca n-o sa aiba timp sa opreasca pana sa ajungem la cladirea mare din fata, cred ca era un fel de Arc de triumf, dar era imens, o cladire uriasa. M-am inselat, erau niste piloti experimentati. Exact inainte de impact, si eu in momentul ala parca priveam de-afara tot, au facut avionul sa se ridice perpendicular de la sol si sa se indrepte spre cerul bejuliu-rosiatic paralel cu inaltimea cladirii.
Am ajuns la debarcaderul care era de fapt mai mult o punticica din scanduri, destul de firava, care facea legatura intre tarm si insula. Planul era sa ma duca pana la insula cu jet-ul, dar m-am razgandit. Am luat dintr-un hambar foarte mic, ca un rucsac, o barca rapida cu motor. Mai era cineva cu mine? Nu mai tin minte. Oricum, am ajuns la insula, care era foarte departe in larg, abia daca se mai vedea tarmul. Era mai departe decat crezusem si apa aia multa si verde-albastruie incepuse sa ma sperie. Era foarte multa si valuretele alea perpetue pe care le face marea linistita chipurile prea pareau ca se pregatesc de ceva. Am intrat in hotelul de pe insula care se transformase intr-un yaht si cautam ceva, bineinteles ca nu mai stiu ce. M-a agitat ceva, aveam o senzatie ciudata, asa ca am iesit si stateam pe punticica asteptand si gandindu-ma ca incepuse sa se legene mai tare parca. Ea era deja in barca, o femeie bruneta imbracata in alb pe care o cunosteam si in care aveam incredere. Ma astepta; m-am urcat. Stateam acolo, parca asteptand pe inca cineva. Stiam ca se apropie o catastrofa. Cerul era foarte intunecat aici si nu mai era lumina bej-caramizie din oras, era o lumina foarte sobra, amenintatoare. Parca o forta uriasa ne pandea de foarte aproape… invizibila, dar acolo. Ciudat e ca parca astepta ca noi sa plecam ca sa izbucneasca. Stiam ca nu trebuie sa ne prinda dezastrul acolo, atat de departe pe mare si in barcuta aia atat de vulnerabila si deveneam din ce in ce mai nelinistite, ne apropiam de isterie si trebuia sa ne pastram calmul.
Nu mai stiu ce s-a intamplat dupa aceea…

2 comments:

Anonymous said...

Imi pare bine ca mai sunt si altii care viseaza filme :)

noelle said...

O, da. :P